Translate

sâmbătă, 18 mai 2013

"Casa" lucrurilor de valoare

Scriu tocmai astazi, caci putem sa privim evenimentul de anvergura din aceasta noapte ca pe o sarbatoare si sa profitam de usile larg deschise ale muzeelor.

Documentindu-ma am ajuns sa citesc o stire ca in Romania exista Muzeul Brukenthal, la Sibiu (eu il consider extraordinar si de exceptie ) si ca ar fi primul muzeu public infiintat pe baza unei colectii private si primul muzeu care a luat fiinta in Europa de Sud-Est, in 1817.Cu partea ca este primul din sud-estul Europei, sunt oarecum de acord, dar ca este primul infiintat pe baza unei colectii private...


British Museum a fost înfiintat în 1753, în mare masura, pe baza colectiilor medicului Hans Sloane, acesta avind si titlul de Sir.
Guvernarea din acele vremuri, a cumparat colectia acestuia, un doctor foarte bogat care profesa in Chelsea. Colectia consta in peste 80 de mii de piese printre care se numarau fosile, plante, monezi, medalii sau desene. Acesta a fost inceputul a ceea ce astazi reprezinta probabil cea mai buna colectie a unui muzeu din lume. Un decret al Parlamentului a desemnat British Museum, primul muzeu public din lume. Imediat dupa aceasta, o impresionanta selectie de carti ale carei baze fusesera puse de familia Harley, a fost adaugata colectiei (Cottonian Library)
In anul 1757 Regele George al II-lea a donat Biblioteca Regala catre British Museum pentru ca in anul 1823 George al III-lea sa confere muzeului dreptul de a intra in posesia unei copii din fiecare carte ce este publicata in Marea Britanie. Acest drept dainuie si in ziua de astazi.
Cu timpul, din cauza achizitionarii unor cantitati impresionante de antichitati, artefacte si descoperiri din intreaga lume, a devenit tot mai evident ca obitinerea unui spatiu mult mai mare, pentru a gazdui colectia in continua crestere a muzeului, era esential. In anul 1823 Robert si Sydney Smith si-au facut publice planurile pentru a construi noua cladire ce urma sa gazduiasca British Museum. Aceasta lucrare a fost dusa la bun sfarsit in urmatorii 30 de ani iar rezultatul este una dintre cele mai impresionante cladiri din Londra. Proiectata in stil renascentist grec, aceasta cladire minunata constituie un obiectiv turistic in sine, lasand la o parte comorile pe care le adaposteste. Pana in anul 1850, locul deja includea si Marea Curte, in mijlocul careia a fost construita Sala Rotunda de Lectura. Aceasta este acoperita de unul dintre cele mai mari domuri din lume.
 




Astfel, British Museum este cel mai vechi si unul dintre cele mai mari muzee din lume. Sunt putine locuri unde pot fi admirate atatea comori ale tuturor timpurilor sub acelasi acoperis. In mod normal British Museum este printre cele mai vizitate obiective turistice in Londra. Turistii sunt fascinati de mumiile egiptene sau sunt inspirati de superbele expozitii de desene si schite care se schimba de cateva ori pe an.



 Ceea ce este insa important este sa profitam de aceasta seara si nu numai, pentru a nu uita, pentru a ne "imbogati" sufletul, pentru a cunoaste si a transmite mai departe sau doar pentru a ne "cheltui timpul", dar cu folos.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu