Translate

sâmbătă, 22 februarie 2014

Leul Romanesc


  Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este drahma de argint în greutate de 8 grame, emisă de pólisul ( orașul ) grecesc Histria în anul 480 î. Ch. Ea a fost urmată și de alte emisiuni de monedă ale polisurilor grecești din Dobrogea. Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au început să     emită monede proprii din argint, asemănătoare cu ale celților, pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur. 
 De asemenea monedele romane, cum sunt denarii republicani sau imperiali, au pătruns și ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupația romană, dar au continuat să circule și după retragerea aureliană, fiind apoi înlocuiți de monede bizantine. În formațiunile statale românești, s-a emis monedă, primul voievod care a emis monede fiind Vladislav I în Țara Românească, el bătând ducați munteni din argint, urmat de Petru Mușat în Moldova, acesta emițând groși de argint.
 Spre deosebire de Țara Românească și Moldova, Transilvania a avut emisiuni monetare de tip vest-european: groși, oboli, dinari, creițari, guldeni, taleri și ducați, începând cu anul 1538. Pe teritoriul românesc pătrund foarte multe monede, de-a lungul secolelor circulând: taleri turcești, galbeni ungurești și austrieci, zloți, carboave rusești, țechini venețieni, în total peste 100 de tipuri de monede.
 O emisie de monedă a costat până și capul unui domnitor. Este vorba de Constantin Brâncoveanu, cel care a emis o monedă-medalie cu efigia sa pe ea, încălcând astfel religia musulmană și dând motiv turcilor otomani să îi ceară capul. 
Prin Regulamentele Organice adoptate în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, se stabilesc monedele care pot fi folosite pe teritoriul românesc: galbenul austriac, sfanțul de argint (din germană Zwanziger: „denumirea monedei de 20 creițari"). 
Ca o recunoaștere a Unirii, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de monedă, care să se numească „român", sau „romanat" (după propunerea lui Ion Heliade Rădulescu). Acest lucru insa nu era posibil, fiind conditionat de cantitatea de metal aflata in visteria statului, dar si de puterea otomana, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale.

La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda națională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani.

Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani și 10 bani, bătute în Anglia în 1867. În 1868, s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei, într-un tiraj de doar 200 de exemplare, aceasta fiind considerată drept probă. Începând cu 1870 s-au emis și monede de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite popular „băncuțe"), 1 leu și 2 lei. Începând cu 1880 s-au emis și monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulație s-au bătut în 1883 și 1890.

marți, 11 februarie 2014

"Personalitatea" peretilor



Dorim ca interiorul sa ne confere liniste, sa fie cald si sa ofere acea intimitate care te duce spre starea de bine. Sau poate il vrem doar altfel, iesind din "tiparele normalului".
Din acest motiv va prezint, in mod succint, citeva „trucuri”, pentru amenajari intilnite de obicei in propunerile designerilor mai  "curajosi", pentru care, orice nou proiect este o provocare. 
Se pare ca in ultima vreme ne intoarcem la moda anilor trecuti. Asa cum in designul vestimentar se revine din ce in ce mai frecvent la hainele si accesoriile deceniilor trecute, mai nou si in domeniul imobiliar si in cel al designului interior revin in forta tendintele anilor din urma. Putem astfel rememora perioada anilor ’20 si asta pentru ca sunt numiti si anii de aur ai TAPETULUI, caci intr-un singur an s-au vandut mai mult de 400 de milioane de role in lume ( imens si pentru vremurile actuale ).
 
De la inceput trebuie mentionat faptul ca exista mai multe tipuri de tapet: din hartie semilavabila sau lavabila, vinil, material textil, trestie sau mica. Acestea prezinta diverse reliefuri si modele si sunt disponibile intr-o gama larga de culori. Cu ajutorul tapetului pot fi create amenajari inedite, moderne, cu accente elegante, clasice, exotice sau romantice. In plus, aceasta solutie de finisare nu se decoloreaza foarte usor, nu degaja miros si are o durata de viata de cinci pina la zece ani.
Daca este aplicat corect, intretinut in mod corespunzator si de buna calitate, poate rezista pana la 25 de ani.

Ca o scurta istorie, se poate spune ca tapetul a aparut in China, mai intai pentru ca locuitorii acestei tari au fost cei care au inventat hartia, si apoi pentru ca tot ei au fost primii care au inceput sa lipeasca pe pereti hartie de orez (aproximativ in anul 200).
Prima asociatie a celor care lipeau tapetul pe pereti a fost inregistrata in Franta, in 1599.
In 1675, Jean-Michel Papillon, un gravor francez considerat inventatorul tapetului, a inceput sa realizeze fasii de hartie cu modele care se ''potriveau'' cand erau lipite una langa alta.
Acesta poate fi considerat inceputul tapetului.
Cel mai vechi exemplu de tapet care mai exista si astazi se afla in Worchester si a fost realizat in jurul anului 1680.

Recunosc ca imi surade ideea de tapet din nou in casele oamenilor.
In primul rand imi aduce aminte de atmosfera calda ce era creata de o camera cu pereti captusiti intr-o culoare sau un joc de culori, placute la vedere si parca te simti intr-un orient expres al secolelor trecute
.Tapetul nu iese niciodata din moda. Acest lucru nu este de mirare, deoarece acesta aduce locuintei un aspect complet nou.
Tapetul inseamna individualitate.

Astazi totul este permis, iar diversitatea materialelor din care este fabricat tapetul este foarte generoasa. Chiar daca nu s-au demodat niciodata, acum se pune mare pret pe amenajarea peretilor cu ajutorul acestui "invelis". Indiferent ca este elegant sau foarte simplu, cu modele si motive originale, tapetul reda locuintei un nou aspect si ii accentueaza individualitatea. 
Alegerea tapetului exprima personalitatea si stilul fiecaruia.

Pentru o varianta si mai "sic" se asorteaza tapetul cu draperiile sau perdelele de la geamuri.
O draperie si o perdea aleasa intimplator poate „demola” toata munca designerului, acesta urmarind in permanenta stilul agreat de fiecare client in parte, pentru ca la final, sa realizeze un look cit mai unicat si unitar.Acesta este motivul pentru care trebuie selectat cu grija furnizorii de tesaturi pentru perdele si draperii.

 PENTRU LUCRURILE DE "PRISOS" DE PRIN CASA EXISTA 
MAGAZINU' CU DETOATE
sau
WWW.NOVACONCEPTSHOP.COM
POSTEAZA CACI ESTE GRATIS