Ca si definiție, spunem ca este acea arma individuală de luptă corp la corp, medievala și
modernă, pentru lovit și împuns, cu lamă curbată și prevăzută cu un singur tăiș
pe partea exterioară a curburii și în general - cu excepția Extremului Orient -
cu mânerul curbat sau înclinat în sens invers curburii lamei.
La modul
general sabie este o denumire generică dată armelor albe de dimensiuni
mari folosite în multe forme de diferite civilizații.
Cea mai folosita si des intilnita este insa spada.Denumirea
spadei medievale și modeme are la origine cuvântul latin „spatha”, prin
care se desemnează arma pentru lovit și împuns din epoca romană și perioada
migrației, mai lungă decât gladiusul, cu lama dreaptă și prevăzută cu două
tăișuri. Acest termen are ca bază etimologică cuvântul grecesc „spáthe”,
care a fost preluat în limba latină
sub înțelesul de "obiect lung și plat” pentru amestecat diferite
substanțe. Termenul a supraviețuit în limba română, diminutivat, în denumirea
unei ustensile de laborator numite spatula.
Spada, ca armă
cu lamă lungă și două tăișuri, este o creație a epocii mijlocii a bronzului. În
sec.14-15 a.Chr. s-a răspândit spada de tip micenian, lungă și subțire
(rapiera), dar și spada scurtă și lată. La începutul Hallstattului, se foloseau
o mare varietate de spade scurte. Spada lungă ca un paloș a fost răspândită de
celți în sec. 4-3 a.Chr. Trebuie remarcat că în literatura de specialitate se
folosește foarte des termenul de sabie (armă cu un singur tăiș) și pentru a
indica spada (ca și termenul de spadă pentru sabie).
În armata
romana, după Războaiele punice, a fost introdusă spada scurtă după model
celto-iberic, denumită gladius. Scopul principal al acestei arme era
împungerea, metodă eficientă în atacul în care soldații sunt strâns grupați.
Folosirea gladiusului prin tăiere verticală, orizontală sau oblică, prin
mișcări ample, expunea corpul soldatului. În perioada târzie a Imperiului Roman,
gladiusul a fost înlocuit treptat de sabia lungă, după model barbar.
Lama spadei
medievale are circa 1 metru lungime, două tăișuri și o nervură mediană, destul
de groasă pentru a rezista loviturilor. Spada are o gardă solidă și un mâner,
prins ferm de lamă, care, împreună cu lama, îi dau forma unei cruci latine. Cavalerii
medievali mânuiau spadele cu ambele mâini, deoarece acestea erau prea grele și
prea mari pentru o singură mână.
Spada cu două
tăișuri era arma principală a cavalerului feudal. Ceremonialul medieval ce avea
loc la primirea cuiva în rândul cavalerilor se numea acoladă și consta
dintr-o îmbrățișare și o lovitură ușoară cu latul spadei, dată de învestitor
celui învestit. Seniorul îi înmâna personal cavalerului spada la învestitură,
ea devenind astfel personificată.
Importanța
spadei era așa de mare în evul mediu, încât este uneori personaj principal în
cântecele trubadurilor și menestrelilor, atribuindu-i-se și puteri supranaturale.
Au rămas în istorie Excalibur,spada regelui Arthur
Durendal,
spada lui Roland
sau Balmung, spada eroului german Siegfried, pomenit în
Cântecul Nibelungilor.
Stema orașului Sibiu are două spade încrucișate suprapuse de trei frunze de crin stilizate,
preluate din vechiul blazon al Scaunului Sibiului.
Cea mai veche
spadă din fier descoperită până acum pe teritoriul României este cea de la Dobolii
de Jos, comuna Ilieni, județul Covasna. Aceasta păstrează în morfologia
mânerului elemente specifice pumnalelor akinakes (butonul cu
"antene" sau "gheare de vultur" și gardă antropomorfă) dar
este prevăzută cu o lamă dreaptă cu lungimea neobișnuită de 1,12 m. și dotată
cu șențuiri. Se estimează că sabia datează din secolele VI-V î.d.C., fiind
produsă de sciți
SE VOR GASI SPRE COMERCIALIZARE SABII, SPADE SI FLORETE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu